Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 22 Noi 2008 - 13:58

Meniu 

2005.informatia.ro 

 
În oglinda retrovizoare Noiembrie 2005
18 noiembrie 2005
.: Data 01-Noi-2005 :: Accesări: 84 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Stiri  Traian Băsescu respinge acuzațiile referitoare la 'închisorile CIA' pe teritoriul României

Președintele Traian Băsescu a respins vehement, într-un interviu acordat postului Euronews, acuzațiile privind existența unor tabere de detenție ale CIA în România. 'Nu avem astfel de tabere pentru CIA în România și nu suntem pregătiți să acceptam ca cineva să vorbească despre așa ceva. Când vorbesc, trebuie să știe despre ce vorbesc. Au existat unele suspiciuni în legătură cu baza noastră de la Mihail Kogălniceanu. Am pus imediat baza militară la dispoziția ziariștilor, a specialiștilor. Ulterior, au spus: 'Poate nu la Kogălniceanu, poate la Timișoara'. Am deschis imediat baza militară de la Timișoara pentru a fi verificată de ziariști și orice comisie care ar dori să vina în România pentru a se informa, pentru a face verificări în legătură cu asemenea tabere, este libera să o facă', a declarat șeful statului.


Stiri  Se păstrează tăcerea pe marginea scrisorii lui Dinu Patriciu

Scrisoarea pe care șeful companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, a adresat-o președintelui Traian Băsescu și premierului Călin Popescu Tăriceanu nu a stârnit nici o reacție oficială. Dacă primul-ministru a refuzat să facă vreun comentariu pe marginea acesteia, motivând că nu a citit-o, Cotroceniul a semnat 'confirmarea de primire' și a precizat că omul de afaceri va primi un răspuns de la Compartimentul Probleme Cetățenesti al Președinției, la fel cum s-a întâmplat și în cazul cererii de audiență la șeful statului.


Stiri Minerii vor ajunge la București 'cu ce pot'

Minerii sunt nemulțumiți de modul în care guvernul se ocupă de soarta lor și sunt hotărâți să vină la București pentru a afla rezultatul negocierilor, a declarat, ieri, Marin Condescu, președintele Centralei Naționale Miniere. Ortacii intenționau să organizeze un miting de protest în Capitală, la 25 noiembrie, cu participarea a peste 10.000 de mineri, pentru a-și sustine revendicările. Protestul nu le-a fost autorizat. Cu toate acestea, ortacii au solicitat Ministerului Transporturilor să le aprobe contra cost trei trenuri cu 15 vagoane care să plece de la Târgu Jiu și două trenuri cu 15 vagoane care să plece din Baia Mare. În plus, alte trenuri cu câte zece sau 15 vagoane au fost cerute pentru minerii din Deva, Izvorul Mureșului sau Gura Humorului. Și aceste solicitări au fost refuzate. Cu toate acestea, minerii s-au declarat deciși să descindă la București, la sediul CNM, 'cu ce-or putea: mașini personale, tren, autobuz", a precizat Octavian Luca, vicepreședinte al centralei.



Stiri Omul de afaceri american Philip H. Bloom, în fața unui tribunal din Washington

Cotidianul 'New York Times' a dezvăluit, ieri, că omul de afaceri american Philip H. Bloom a fost acuzat de autoritățile SUA că a plătit sute de mii de dolari mită unor oficiali ai Autorității Provizorii a Coaliției, aflați în Irak, pentru a obține fraudulos contracte de reconstrucție. Bloom, care trăiește de mulți ani în România, controla trei companii ce derulau contracte de reconstrucție a Irakului. El a fost arestat recent pe aeroportul din Newark (New Jersey) și a compărut, miercuri, în fața unui tribunal din Washington, unde i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile de conspirație, fraudă electronică, conspirație în vederea spălării banilor și transport de bunuri furate, toate în vederea obținerii a peste 3,5 milioane de dolari din contracte ilegale. În România, Philip H. Bloom controla compania Global Business Group Logistics și era asociat la firma de consultanță financiară Baltazar, Bloom & Parvulescu, împreună cu Bogdan Baltazar (președinte) și Selena Pârvulescu.

.: Înapoi la subiect În oglinda retrovizoare
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "Amos News", este interzisă.
         
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php