Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 22 Noi 2008 - 14:00

Meniu 

2005.informatia.ro 

 
În oglinda retrovizoare Octombrie 2005
04 octombrie 2005
.: Data 03-Oct-2005 :: Accesări: 61 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Stiri  Băsescu, Năstase și Mussolini
Întrebat ieri, la Constanța, cum comentează declarațiile președintelui executiv al PSD, Adrian Năstase - care l-a comparat cu fostul dictator italian Benito Mussolini, acuzându-l de fanfaronadă -, șeful statului nu a vrut inițial să răspundă. El a spus că ar putea să comenteze, dar e păcat, dat fiind că se afla la festivitatea de deschidere a anului universitar la Academia Navală 'Mircea cel Bătrân' Constanța (instituție pe care a absolvit-o în 1976). La insistențele presei, Traian Băsescu a declarat: 'N-am aflat de domnul ăsta să fie pe lista corupților, dar de Năstase am aflat'. Pe de altă parte, Adrian Năstase a anunțat, ieri, că a început să caute filmele în care apare dictatorul italian.


Stiri  PSD nu merge la Cotroceni
Liderul PSD, Mircea Geoană a făcut cunoscut, ieri, că pesediștii nu vor merge la Cotroceni, pentru că nu vor să participe la 'o mascaradă politică'. Potrivit lui Geoană, declarațiile făcute acum câteva zile de șeful statului la Craiova 'împiedică orice cale de dialog normal' cu acesta. 'Prin încercarea de discreditare a principalului partid de opoziție, Traian Băsescu și-a încălcat prerogativele, dovedind că nu este președintele tuturor românilor, ci, în cel mai bun caz, președintele PD sau al Alianței', a mai spus Geoană. în opinia liderului PSD, discursul președintelui Băsescu este unul 'profund eronat', integrarea europeană fiind un țel care unește puterea și opoziția, iar șeful statului este 'în continuare principalul dezbinator al țării'. 'Este cel puțin ciudat, dacă nu cumva este un gest deliberat din partea lui Traian Băsescu, ca, în ziua de vineri, când a lansat invitațiile de consultare la Cotroceni, să vină, în aceeași zi, la conferința de presă, la Craiova, cu acuze fără precedent la adresa opoziției', a mai spus Geoană. Președintele Traian Băsescu a acuzat principalul partid de opoziție, la sfârșitul săptămânii trecute, că încearcă prin orice mijloace să blocheze si să întârzie integrarea României în UE la 1 ianuarie 2007.
Stiri Antonie Iorgovan plânge după funcțiile pierdute
În urma retragerii sprijinului politic, din cauza declarațiilor care au zgâriat timpanele liderilor PSD, senatorul Antonie Iorgovan a depus o contestație, care a fost analizată și de Biroul Permanent al partidului. Acest for a pasat, potrivit statutului, responsabilitatea Consiliului Național, care urmează să ia o decizie în acest sens. Între timp însă, Iorgovan și-a pierdut funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului Național de Integritate Morală a PSD si pe cea de secretar al Senatului. Pentru această ultimă poziție, PSD se gândește deja la un înlocuitor. Modificarea va putea fi totuți operată numai după ce Consiliul Național își va spune punctul de vedere, în urma analizării contestației. Până atunci însă, senatorul Antonie Iorgovan profită de orice ocazie să se disculpe, susținând că declarațiile sale nu au fost în defavoarea partidului, ci dimpotrivă. 'Nu m-am bătut nici pentru tata, nici pentru mama, pe care, de altfel, nici nu am cunoscut-o, ci pentru partid', declară cu patetism Iorgovan, încercând să înduplece conducerea pesedistă să nu-i retragă sprijinul politic pentru cele două funcții deținute, făcând uz 'strategic' și de argumente lacrimogene.
Stiri Progrese mici pe drumul spre UE
Climatul în ceea ce privește lupta împotriva corupției din România s-a schimbat în ultima perioadă, tendința este bună, dar progresele înregistrate până acum sunt încă mici, a declarat, luni, ambasadorul Marii Britanii în țara noastră, Quinton Quayle, după festivitatea de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din Bucuresti. 'Eu sunt sigur că România va adera în 2007, dacă reformele sunt continuate', a spus Quayle. El a adăugat că românii sunt foarte entuziasmați în legătură cu integrarea europeană, dar în același timp nu știu ce înseamnă Uniunea Europeană și, de aceea, nu au încredere în sine.
.: Înapoi la subiect În oglinda retrovizoare
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "Amos News", este interzisă.
         
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php