Adrian Năstase: atac direct la Traian Băsescu Aflat la Școala de vară a tinerilor social-democrați, președintele executiv al PSD, Adrian Năstase, l-a acuzat pe șeful statului de implicare în problemele celorlalte instituții ale statului și a amenințat cu lansarea procedurilor de suspendare a președintelui Traian Băsescu.'PSD discută despre o strategie de răspuns la continuarea acțiunilor nedemocratice și neconstituționale ale actualei puteri', a spus Năstase. Pesediștii au început deja să lucreze la textul unei moțiuni de cenzură pentru că 'populația a suportat mult prea mult actuala putere și poate că, în definitiv, alegerile anticipate chiar sunt o soluție'. Traian Băsescu a fost subiectul predilect al Școlii de vară a TSD, chiar dacă, spune Adrian Năstase, social-democrații 'nu au un complex Traian Băsescu'. Cu toate acestea, președintele executiv a ținut un lung discurs, în care șeful statului a fost pomenit de zeci de ori. 'Traian Băsescu se consideră în continuare presedintele PD și se comportă ca atare. Traian Băsescu are o problemă. El ar trebui să fie nu jucător într-una din echipe, ci arbitru între cele două echipe, moderator. Traian Băsescu creează o foarte mare problemă pentru imaginea instituției prezidențiale', a spus Năstase, opinând chiar că șeful statului conduce de fapt Executivul.
Dosarul 'Stenogramelor': Miron Mitrea la Parchet Secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a fost audiat, ieri, la Parchetul instanței supreme în dosarul stenogramelor. Înaintea întâlnirii cu procurorii, Mitrea a fost întrebat de jurnaliști cine ar putea fi persoana de la care au plecat stenogramele. 'Nu cred că a fost cineva din afară, pentru că nu avea cum să ajungă să opereze acolo, decât printr-un sistem extrem de complicat, în care eu nu cred. Să fi montat cineva microfoane... există această posibilitate, dar eu îi atribui foarte puține șanse', a răspuns Mitrea. Secretarul general al PSD a spus că a recunoscut câteva pasaje din stenograme ca fiind discuții care au avut loc, unele la partid, altele la Guvern.
Ion Iliescu și Petre Roman vor din nou împreună Ion Iliescu și Petre Roman vor lansa, până la sfârșitul lunii septembrie, 'polul social', care ar urma să reunească forțele de stânga din România pentru constituirea unei alternative la actuala putere. Anunțul a fost făcut ieri de liderul Partidului Forța Democrată, Petre Roman. Potrivit acestuia, 'polul social' va însemna 'alternativa de stânga, de centru-stânga' la actuala putere de dreapta, urmând să reunească 'oameni cu sensibilitate socială, care sunt împreună, partide, personalități, mișcari sindicale, societate civilă'. Roman a explicat că acest pol nu va fi o formațiune, ci 'doar o construcție politică, care își propune să creeze alternativa la ce se întâmplă acum'. În 'polul social' se va putea înscrie oricine. Pe de altă parte, Ion Iliescu a arătat că 'polul social' va fi o 'tribună' de manifestare a stângii politice și intelectuale românești, care nu este obligatoriu să se tranforme în partid politic și care nu reprezintă o concurență la PSD. El a arătat că PSD este principala structură organizată ca partid politic al stângii, dar că 'asta nu este suficient'. În replică, liderul PSD, Mircea Geoană, a subliniat că un pol social nu se poate realiza decât în jurul PSD, în caz contrar fiind un 'nonsens politic'.
Lungul drum al schimbării lui Nicolae Văcăroiu PSD și PRM încearcă să tergiverse cât mai mult posibil adoptarea noului Regulament al Senatului. Astfel, cele două partide au depus împreună nu mai puțin de 379 de amendamente, din care 215 vin din partea PRM, iar 164 din partea PSD. Anterior, senatorul PRM Doru Liviu Bindea declarase că partidul din care face parte nu va depune 'decât' aproximativ 100 de amendamente. Peste noapte însă, acestea s-au înmulțit, ajungând la 215. Reprezentanții Partidului Conservator au depus și ei opt amendamente, în timp ce senatorii Alianței doar două. Astfel s-a ajuns la un total de 389 de amendamente, lucru care îi convine de minune lui Nicolae Văcăroiu, deoarece dezbaterea acestora va necesita o perioadă lungă de timp. |