Peste 600.000 de români - ștampilați cu eticheta "dator la bancă" După un an de activitate, Biroul de Credit a dat publicității rezultatele obținute în urma monitorizării modului în care românii își achita datoriile față de bănci. "Campioni" la restanțe sunt un bihorean și un bucureștean, care au datorii la 9 bănci, fiecare. Este drept, sumele nu sunt prea mari: 38 de milioane, respectiv 70 milioane de lei vechi. Alți 21.000 de debitori au întârziat cu plata la cel puțin două bănci. "Recordurile" în materie de țepe sunt deținute de trei bărbați, după cum urmează: la lei - 4,8 miliarde (împrumut din 2002), la euro - 133.000 (din 1999) și la dolari - 198.000 (din 2001). Țeparii fruntași au fost dați în urmărire instituțiilor abilitate, să se ocupe cu recuperarea banilor. Este puțin probabil să se mai facă ceva având în vedere vechimea datoriilor și nu este exclus ca persoanele căutate să se afle pe o plajă tropicală, cheltuind de zor la banii băncii.
Avion cu 160 de persoane la bord – prăbușit în Venezuela Un avion cu 160 de persoane la bord (opt membri ai echipajului și 152 de pasageri) s-a prăbușit, ieri, într-o zonă muntoasă din Venezuela, a anunțat ministrul venezuelean de interne, Jesse Chacon. Aparatul, de tip McDonnell Douglas MD-80, care efectua o cursă charter pe ruta Panama-Insula Martinica, aparține companiei West Caribbean Airways. Pilotul semnalase, cu puțin timp înainte de prăbușire, probleme tehnice la ambele motoare. Chacon a adăugat că, după numai câteva minute de la acest anunț, “avionul a început să coboare cu o viteză de 7.000 de picioare pe minut” (128 de kilometri/oră). A urmat o “explozie puternică”. Autoritățile au trimis imediat la locul accidentului, în lanțul muntos Perija, echipe de salvare aparținând forțelor de protecție civilă. Aparatul decolase de pe aeroportul Tocumen din Panama și se îndrepta spre Insula Martinica din Caraibe. Majoritatea pasagerilor, turiști, erau de naționalitate franceză. Nimeni nu a supraviețuit. Compania West Caribbean Airways a fost înființată în 1998, iar unul dintre avioanele sale s-a prăbușit la decolare, în luna martie a.c., într-o insulă columbiană, provocând moartea a opt persoane și rănirea altor șase.
Scumpiri trimestriale pe calea ferată Cuvântul "scumpire" a intrat deja în vocabularul uzual al tuturor românilor atunci când fac referire la prețul carburanților, transportului, încălzirii sau al alimentelor. Astfel, după recentele scumpiri la toate utilitățile, românii vor mai plăti în plus, la fiecare trimestru până în 2007, și pentru călătoria cu trenul, în medie cu 5-7%. Potrivit "Planului privind strategia pe termen lung a sectorului feroviar în vederea restabilirii echilibrului financiar al administratorului infrastructurii", inițiat de miniștrii Transporturilor și Finanțelor Publice și aprobat recent de Guvern, tarifele pentru transportul feroviar de călători vor crește trimestrial în medie cu 5-7% în termeni reali. Acest lucru ar urma să aibă loc în perioada septembrie 2005 - decembrie 2007, pentru a se evita o criză de durată în sistemul feroviar. În aceste condiții, prețul unei călătorii pe calea ferată ar urma să ajungă la o creștere însumată de 50-60% față de valoarea actuală. Strategia amintește și faptul că ponderea cheltuielilor cu plățile salariale în structura principalelor cheltuieli ale SNCFR Călători este de circa 20%, în condițiile în care media europeană este cuprinsă între 40-50%, și că prețurile aferente combustibilului, electricității sau materialului rulant au crescut semnificativ în ultimii ani.
Peste 100 de scoli, improprii pentru cursuri Începutul anului școlar, pe 12 septembrie, va fi ratat mai mult ca sigur de peste 100 de școli. Practic, mii de elevi și profesorii acestora vor fi puși în situația de a face naveta sau de a învăța - măcar un timp, dacă nu mai mult... - în condiții deficitare. În acest moment, există peste 90 de unități de învățământ cu probleme generate de inundații, în timp ce alte 128 sunt prinse într-un amplu program de reabilitare cu Banca Mondială, care necesită mult mai mult timp decât spoielile de vară din anii precedenți. Oricum, mai puțin de jumătate din totalul acestor unități școlare pot fi gata până la primul clopoțel, după cum apreciază atât inspectorii școlari din zonele respective, cât și oficialii Ministerului Educației și Cercetării. |