Demisia premierului Tăriceanu, amânată pentru 18 iulie Liberalii iau în calcul amânarea pentru începutul săptămânii viitoare a momentului când premierul Călin Popescu-Tăriceanu își va depune demisia. Primul-ministru intenționează să se deplaseze, la finalul acestei săptămâni, la Bruxelles, pentru a-i asigura pe oficialii europeni că toate măsurile prevăzute în calendarul de aderare a României la UE vor fi respectate. Până joi, Executivul se va întruni în două ședințe, în care va emite mai multe ordonanțe de urgență necesare transpunerii în plan legislativ a pașilor conveniți cu UE pentru lunile iulie, august și septembrie. Cel mai probabil luni, 18 iulie, premierul își va prezenta demisia.
Aderarea României la UE 'nu depinde de alegeri sau nealegeri', susține Jonathan Scheele Jonathan Scheele, șeful Delegației Comisiei Europene la București, susține că demisia cabinetului Tăriceanu nu va avea impact asupra integrării României în Uniunea Europeană, dacă guvernul interimar care se va forma ulterior va putea să continue implementarea angajamentelor luate. Întrebat dacă demisia guvernului și alegerile anticipate îngreunează sau, dimpotrivă, salvează data aderării României la UE, Scheele a declarat că 'data nu depinde de alegeri sau nealegeri'. 'Va depinde de ce se va întâmpla pe plan concret în România pentru reforma Justiției, pentru lupta anticorupție și în alte domenii. Dacă guvernul interimar va putea să continue să implementeze angajamentele nu va avea un impact. Dacă guvernul interimar nu va fi în stare să implementeze, există riscul de a avea probleme (...) Ceea ce ne interesează sunt rezultatele procesului de reformă', a spus oficialul european. La întrebarea dacă se poate face reformă cu un guvern interimar, Scheele a răspuns că 'depinde ... dar, evident, la un moment dat, dacă e vorba de legislație, aceasta trebuie facută de un guvern ales cu o majoritate adecvată'.
Alegeri parlamentare și referendum pentru modificarea Constituției Alianța D.A. va modifica, după alegerile anticipate, dacă este nevoie, Legea Curții Constituționale, în așa fel încât să existe posibilitatea revocării judecătorilor de la această Curte, a declarat președintele PD, Emil Boc. El a afirmat că, dacă această soluție nu va fi posibilă, se va merge pe varianta revizuirii Constituției, 'pentru a pune Curtea Constituțională în afara oricărui control politic'. 'Din nefericire, Curtea Constituțională nu mai este o instituție juridică și constituțională, ci una politică, prin componența pe care o are', a spus Boc. Surse apropiate Coaliției susțin că, dacă vor fi organizate alegeri anticipate, alegătorii vor primi pe lângă buletinul de vot un alt buletin, în care vor fi întrebați dacă sunt de acord cu schimbarea Curții Constituționale, urmărindu-se în acest fel consultarea populației prin referendum. Sursele citate mai spun că astfel se va da o motivație în plus prezenței la vot pe de o parte, iar pe de altă parte vor avea și sprijinul cetățenilor pentru schimbarea membrilor Curții.
Adrian Istodor a plecat de lângă noi S-a stins din viață colega noastră Adriana Istodor, în vârstă de 29 de ani, jurnalist la 'Evenimentul zilei'. Adriana a trecut în neființă sâmbătă, la Institutul Clinic Fundeni, în urma unui stop cardiac, după ce în urmă cu un an a fost diagnosticată cu leucemie. Trupul neînsuflețit al ziaristei a fost depus, ieri, la capela Cimitirului Bellu. Ea va fi înmormântată astăzi, la Cimitirul Domnești din Capitală. Adriana și-a început cariera de jurnalist în urmă cu opt ani, fiind specializată în domeniul politic. Anul trecut ea a aflat că este bolnavă de leucemie cronică. După ce a fost internată pentru puțin timp, a revenit la redacție. În urmă cu o săptămână, a fost internată de urgență în spital, după ce starea ei s-a agravat brusc. Dumnezeu s-o odihnească!
|