Vot decisiv în Parlamentul European Parlamentul European va decide dacă România merită să devina membră a Uniunii Europene. Europarlamentarii, reuniți, luni, la Strasbourg, într-o sesiune ce va dura patru zile, au început, ieri după-amiază, dezbaterile privind așa-numitul aviz conform, votul propriu-zis urmând să se desfășoare astăzi, în plen. Raportorul european pentru România, Pierre Moscovici, le-a cerut tuturor europarlamentarilor să voteze dintr-o perspectivă 'pozitivă, lucidă și exigentă' în favoarea integrării țării noastre în UE, spunând că România și Bulgaria nu trebuie separate în procesul de aderare. Cei mai mulți analiști sunt de parere ca România va reuși să obțină un vot majoritar favorabil, fără a întâmpina mari probleme. Decizia politică a fost deja luată, iar Parlamentul nu poate trece cu vederea o hotărâre a Consiliului, fără vreun motiv bine întemeiat și argumentat. Opinie de altfel întărită și de Guido Podesta, copreședintele Comitetului Parlamentar mixt România-UE, care declara recent, la București, că două treimi din europarlamentari vor vota în favoarea țării noastre. Nu se așteaptă o decizie în unanimitate, deoarece criticile vizează aceleași domenii sensibile - justiția, corupția, concurența și mediul - în care progresele nu sunt pe măsura asteptarilor. Din câte se știe la această oră, creștin-democrații din PPE, cel mai numeros grup politic din Parlamentul European, cu 268 de reprezentanți, precum și socialiștii din PS (202) vor acorda notă de trecere României, cu anumite rezerve. Aceeași poziție va fi adoptată de Verzi (42 de parlamentari), singurii care vor vota aproape în unanimitate 'pentru' fiind liberal-democratii (ALDE), al treilea grup ca importanță, cu 88 de europarlamentari. Celelalte grupuri politice reprezentate în PE își vor direcționa voturile, urmând exemplul celor mari.
Tăriceanu va rămâne premier, susțin liberalii Deputatul liberal Eugen Nicolaescu a afirmat ieri că, din punctul de vedere al PNL, 'este exclusă' ipoteza schimbării actualului premier după semnarea Tratatului de aderare la UE. Motivul hotărârii liberalilor este acela că guvernul, condus de președintele PNL, și-a îndeplinit mandatul în ceea ce privește integrarea europeană. Liderul deputaților liberali a precizat că există o evaluare din care reiese că guvernul Tăriceanu a reușit, până acum, 'să facă față tuturor presiunilor interne și externe', în sensul de a-și îndeplini mandatul. Acțiunile pe care guvernul le avea de îndeplinit sunt realizate, a spus Nicolaescu, menționând că de aceea există și o mare speranță legată atât de obținerea unui vot favorabil, azi, în Parlamentul European pentru avizul conform, cât și de posibilitatea semnării pe 25 aprilie a Tratatului de aderare la UE. Eugen Nicolaescu a ținut să precizeze că ar prefera să nu comenteze pe tema unor speculații de presă.
Catedrala Neamului se mută din nou... cu 100 de metri Statul Major General (SMG) consideră că singura variantă posibilă de amplasare a Catedralei Mântuirii Neamului este translatarea acesteia cu 100 de metri la sud față de proiectul inițial, dat fiind faptul ca în acest fel nu sunt afectate lucrările subterane existente. Aceasta este poziția SMG, care a fost prezentată, ieri, Comisiei de apărare din Senat, printr-o scrisoare semnată de către șeful SMG. Motivul necesității translatării cu 100 de metri spre sud față de proiectul inițial constă, după declarațiile președintelui Comisiei de apărare, senatorul Ioan Talpeș, în faptul că în subsol se află 'construcții speciale care țin de coordonarea telecomunicațiilor sau de comandamentele care ar putea fi instalate acolo'. 'Există un teren de șase hectare unde Catedrala Mântuirii Neamului poate fi ridicată fără nici un fel de probleme, dar nu în zona în care se concepuse în faza inițială', a precizat Talpeș.
Pacepa, durerea de cap a deputaților PPRM PPRM a solicitat într-o interpelare adresată primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu să se facă o anchetă care să stabilească dacă fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa mai este în viață sau nu. Liderului grupului PPRM din Camera Deputaților, Lucian Bolcaș, i s-a părut suspect că deși în prezent nu mai există nici un fel de pericol pentru fostul general de securitate, acesta comunică cu statul român doar prin scrisori, procurori și avocați. Potrivit lui Bolcaș, Pacepa nu s-a prezentat niciodată personal în fața vreunei instanțe românești pentru a-și susține cauza și nimeni nu a oferit certitudinea că el este inițiatorul demersurilor judiciare. Prin aceeași interpelare, care a fost făcută de deputatul Ilie Merce, se solicită guvernului efectuarea unei anchete care să stabilească legalitatea acțiunilor de anulare a hotărârilor judecătorești de reabilitare și de acordare de despăgubiri pentru Ion Mihai Pacepa. |