Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 03 Dec 2008 - 19:33

Meniu 

2005.informatia.ro 

 
În oglinda retrovizoare Aprilie 2005
01 aprilie 2005
.: Data 01-Apr-2005 :: Accesări: 92 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Stiri Probleme româno-bulgare: platforma continentală, minăritățile naționale, vameșii
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu și omologul său bulgar, Simeon de Saxa-Coburg Gotha, au convenit să rezolve, până la aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, o serie de probleme aflate încă în discuție în relația dintre cele două țări, cum ar fi delimitarea platformei continentale. Alte aspecte pentru care cele două părți s-au angajat să găsească soluții sunt minoritățile naționale și taxele percepute la punctele de frontieră. În privința procedurilor de trecere a frontierei atât pentru turiști, cât și pentru transportatorii de mărfuri, ambii premieri au convenit că este necesar ca acestea să fie 'drastic' simplificate, concomitent cu securizarea acestora, conform modelului european. 'Trebuie să simplificam procedurile de trecere a frontierei, astfel încât să nu mai asistăm la ipostaze penibile în care autoritățile de ambele părți fac exces de zel și îngreunează libera circulație. Am trecut nu o dată granița și am văzut cum se poartă și autoritățile române, și celelalte autorități, și mi-aș dori din toată inima ca de ambele părți să le imprimăm un alt stil, o altă cultură, mai aproape de mentalitățile vest-europene și mai puțin de cele legate de perioada în care ambele țări făceau parte din lagărul comunist', a spus Tăriceanu, într-o conferință de presă susținută la sfârșitul întâlnirii cu premierul bulgar. Șeful guvernului de la București a adaugat că, uneori, are impresia că polițiștii care își desfășoară activitatea în punctele de trecere a frontierei se comportă 'ca milițienii' și că vameșii își exced competențele. 'Cred că trebuie să le spunem foarte clar că așteptăm altceva de la ei, un comportament civilizat, din care ei trebuie să înțeleagă un singur lucru, și anume că nu cei care tranzitează granița sunt obligați să se comporte ca niște supuși, ci că ei sunt funcționari publici care îi servesc pe cetățenii noștri', a mai spus Tăriceanu.


StiriVanghelie, dat în judecată pentru calomnie de către Adriean Videanu
Candidatul Alianței D.A. la Primăria Bucureștilor, Adriean Videanu, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că îl va acționa în judecată pe contracandidatul său Marian Vanghelie (PSD) pentru delictele de calomnie și insultă prevăzute de articolele 205 și 206 din Codul Penal. Videanu a precizat că va face acest demers 'în nume strict personal' și că nu îl va ierta pe Marian Vanghelie, indiferent de eventualele scuze publice pe care acesta le-ar putea prezenta. El a mărturisit că intenționează să îi solicite lui Vanghelie daune morale a căror valoare va fi cuantificată împreună cu avocatul său. Candidatul DA a mai explicat că face acest demers pentru că nu poate accepta astfel de acuzații venite de la un om 'lipsit de o­noare și de principii', care reprezintă, probabil, 'sfârșitul unei ere politice a unor oameni lipsiți de demnitate și de caracter'. Marian Vanghelie l-a acuzat pe Adriean Videanu, într-o emisiune de televiziune, că ar fi făcut obiectul unei anchete penale în dosarele 'SAFI' și 'Apartamentul'. Videanu s-a adresat Ministerului Public pentru a clarifica acuzațiile, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat, în 31 martie, că 'în sarcina lui Adriean Videanu nu s-a reținut săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală' în dosarele 'SAFI' și 'Apartamentul'.

StiriPUR, altfel decât partidele din coaliție
Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Sergiu Andon (PUR), a declarat, ieri, că nu este admisibil ca pachetul de legi privind proprietatea - discutat în prezent în cadrul coaliției majoritare - să treacă de Parlament prin asumarea răspunderii guvernului. 'Forțând angajarea răspunderii se introduce un factor politicianist', a susținut Andon, care a apreciat că legile ar putea fi perfectate doar prin dezbateri. Președintele Comisiei juridice a Camerei a mai afirmat că este 'nefiresc' ca inițiatorul pachetului de legi privind proprietatea să fie Ministerul Agriculturii, și nu cel al Justiției. 'Îmi permit să observ că probleme importante privind integrarea agriculturii par a fi neglijate. Aceste legi trebuiau elaborate cel puțin în colaborare cu Ministerul Justiției, monopolul Ministerului Agriculturii este de neînțeles și ingrijorător', a declarat Sergiu Andon. În ceea ce privește fondul acestor legi, el a apreciat că România nu se poate dezice de o serie de măsuri legislative adoptate în ultimii 15 ani. De exemplu, în ceea ce privește casele cumpărate de foștii chiriași prin respectarea prevederilor Legii 112/1995, Andon a apreciat că acest drept este 'bine câștigat'. 'Sunt și eu revoltat că, după 15 ani, nu s-au rezolvat problemele proprietății', a spus președintele Comisiei juridice, care însă a insistat pe faptul că țările vecine României au soluționat situația bunurilor naționalizate încă de acum zece ani, dar nicăieri nu s-a pus accentul pe retrocedarea în natură.
StiriUn general după gratii
PNA (Secția 1) a dispus reținerea inculpatului Vergil Antohi Popescu, fost general de flotilă în MApN. Procurorii l-au prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro de la doi oameni de afaceri. Fostul general MApN a pretins acea sumă promițând că-și va trafica influența pe lângă persoane cu funcții de conducere și decizie din structuri guvernamentale, militare și civile. Miza traficului de influenă era adjudecarea unor licitații publice pentru achiziționarea de combustibili. Procurorii PNA au stabilit că Popescu a comis trafic de influență în formă continuată. Popescu, anterior prinderii în flagrant, a mai pretins de la alte persoane și suma de 2,5 miliarde de lei, fapt descoperit și confirmat prin interceptări efectuate legal de procurori. Popescu voia să disimuleze plata pentru actul de corupție prin acte de comerț și de rostogolire a banilor pe traseul unor firme pe care le voia implicate în licitații trucate. Ieri, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
.: Înapoi la subiect În oglinda retrovizoare
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "Amos News", este interzisă.
         
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php