Marko Bela: Anticipate, după intrarea în UE Președintele UDMR, Marko Bela, a declarat la Târgu Mureș că la alegeri anticipate s-ar gândi abia în 2007, după intrarea noastră în Uniunea Europeană. 'Atunci va trebui să organizăm alegeri, dar nu obligatoriu, pentru Parlamentul European, fiindcă și Parlamentul României ar putea să-și desemneze europarlamentarii pentru doi ani'. Liderul UDMR a explicat că alegerile generale pentru cei 33 de europarlamentari români vor avea loc, în mod normal, în 2009: 'În loc să-i desemneze Parlamentul pe cei 33, probabil ar fi bine ca peste doi ani să organizăm alegeri pentru europarlamentari și atunci, concomitent, s-ar putea organiza alegeri anticipate'. 'Nu prea vad de ce, dar daca alții propun acest lucru, după 25 aprilie (data când ar trebui semnat acordul de aderare la UE) vom discuta pe această temă. Până atunci, nu sunt dispus să discut', a afirmat Marko. 'Singurul nostru deziderat în acest moment este semnarea tratatului de aderare și o stabilitate politică și guvernamentală. Presedintele tarii are o opinie, iar formatiunile politice au și ele una', a subliniat Marko Bela. Acesta a mai precizat că pentru UDMR, ca formațiune politică, probabil alegerile anticipate ar fi avantajoase, fiindcă a reușit să utilizeze foarte bine voturile electoratului maghiar, având o poziție bună în Guvern și în coaliție.
Ardelenii, împotriva candidaturii lui Vanghelie la Primăria Bucureștilor Președintele PSD, Adrian Năstase, a pornit într-un turneu prin țară pentru a lua pulsul filialelor înainte de marele congres pentru alegerea conducerii partidului, din aprilie. Prima escală: Transilvania. Ajuns la Cluj, șeful PSD a primit reproșuri pentru că nu a susținut proiectul de reformă a partidului propus de 14 organizații social democrate din Ardeal. Năstase a promis că va extrage din documentul cu pricina o serie de idei principale care să figureze în statutul PSD. El s-a scuzat că nu a susținut documentul reformator, arătând că i-ar fi fost simplu să dea impresia că este 'super-marele reformator al partidului' și să se așeze în fruntea unui 'grup de haiduci', dar că trebuie păstrată legătura cu 'grosul trupelor' pesediste. La Cluj, Năstase a anunțat că încearcă să îl convingă pe Ioan Rus, fostul ministru de interne, să candideze pentru funcția de secretar general al PSD, deoarece 'ar fi o formulă foarte bună'. De asemenea, Adrian Năstase a primit în plin și reproșurile filialelor transilvanene cu privire la candidatura la Primăria Capitalei a controversatului Marian Vanghelie. Apreciind comentariile ardelenilor ca semnale ce trebuie tratate 'cu maximă atenție', Năstase a anunțat că Delegația Permanentă a PSD va lua în discuție candidatura primarului 'care este', deși responsabilitatea acestei desemnări aparține organizației PSD București. 'Va trebui să fim foarte atenți cu această candidatură, pentru că Primaria Generala poate să fie o trambulină pentru un viitor președinte al României', a arătat Năstase.
UDMR Mureș rămâne pe drumuri Organizația din care face parte majoritatea liderilor naționali ai UDMR, inclusiv președintele Marko Bela, riscă să rămână în curând fără sediu. UDMR Mureș a pierdut acest spațiu întrucât Uniunea nu este înregistrată ca partid politic, iar legea prevede că sunt exceptate de la retrocedare, printre alte instituții, și clădirile folosite de partidele politice. Anul trecut, Dorin Florea, primarul Târgu Mureșului, a emis o decizie prin care i-a reîmproprietărit pe moștenitorii cetățeanului Tiberiu Hanko, cel care a deținut, până în 1950, imobilul de pe strada Brăilei nr. 9, spațiu în care se află sediul UDMR Mureș de mai bine de cinci ani. Primarul și-a motivat decizia în baza unei adrese a Tribunalului București, care arată că UDMR nu este înregistrată în România ca partid politic și că, astfel, nu poate fi exceptată de la retrocedarea spațiilor în care își desfășoară activitatea. Cei patru moștenitori ai lui Hanko Tiberiu au fost împroprietăriți și au început să plătească impozitele pe clădire, însă UDMR nu a achitat nici un leu chirie. Moștenitorii au deschis o acțiune de retrocedare la Curtea de Apel Târgu Mureș, care a emis o sentință definitivă de evacuare. Deși proprietarii de drept ai imobilului în care funcționează UDMR Mureș au renunțat la pretențiile privind plata chiriei de către Uniune, care depășesc 1,6 miliarde de lei, UDMR a solicitat recuperarea investițiilor făcute în clădire, de peste 100 milioane de lei. Proprietarii au avansat o ofertă de 6 miliarde de lei UDMR Mureș pentru vânzarea imobilului cu 16 camere. Liderii Uniunii nu au reușit să convingă instanța că UDMR este asimilată unui partid politic și că are chiar recunoaștere internațională. Aceștia au declarat, în repetate rânduri, că vor solicita despăgubiri, întrucât au investit câteva miliarde de lei în spațiul amintit.
Ape tulburi la hidrocentrala Porțile de Fier I Codruț Șereș, ministrul Economiei, a solicitat conducerii societății Hidroelectrica un raport privind implicațiile economico-financiare generate de oprirea, remedierea defecțiunilor și repunerea în funcțiune a grupurilor 5 și 6 ale hidrocentralei Porțile de Fier I, precum și recuperarea în regim de urgență a pagubelor determinate de recentele avarii. 'Fiecare dintre părți, Hidroelectrica și VA Tech Hydro, trebuie să-și asume, așa cum este normal, respectarea integrală a prevederilor contractuale, cu drepturile și obligațiile ce decurg', a spus Șereș. Grupurile 5 și 6 de la Porțile de Fier au fost oprite programat și, cu această ocazie, s-au descoperit fisuri ale paleților de la rotorul celor două turbine. Grupurile au fost modernizate recent de firma elvețiană VA Tech Hydro printr-un contract în valoare de aproape un miliard de euro, atribuit fără licitație. Firma elvețiană a anunțat că va suporta remedierea defecțiunilor de la grupul 6, pentru că este încă în garanție.
|