Tony Blair trimite doi consilieri la Cotroceni Președintele Traian Băsescu a primit, ieri, promisiunea premierului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Tony Blair, că doi consilieri britanici vor fi trimiși să lucreze în cadrul Administrației Prezidențiale. Cei doi îl vor consilia pe șeful statului român în legatură cu două probleme foarte importante pentru România: integrarea europeană și lupta împotriva corupției. Ei își vor începe activitatea la Cotroceni în aprilie. După cum a declarat la finalul întrevederii președintele Traian Băsescu, pe agenda discuțiilor cu Tony Blair s-au aflat chestiuni legate de conlucrarea bilaterală în ceea ce privește UE și Marea Neagră. Conform propriilor declarații, Băsescu a primit de la premierul britanic asigurări privind 'tot sprijinul din partea Marii Britanii pentru ca România să îndeplinească toate criteriile de aderare la Uniunea Europeană în 2007', dar și sprijin pentru ca 'semnarea Tratatului de Aderare să aiba loc în luna aprilie a acestui an'. Băsescu și Blair au vorbit și despre probleme ridicate de asigurarea securității Mării Negre.
Valeriu Stoica luptă pentru ideile sale Fostul președinte al liberalilor, Valeriu Stoica, s-a decis asupra rolului pe care îl va juca la Congresul PNL de la sfârșitul acestei săptămâni. Nu va candida la șefia partidului, însă va încerca să toarne, cu acel prilej, fundația unui proiect revoluționar: 'formarea polului politic de centru-dreapta prin transformarea Alianței în partid politic'. Acest obiectiv este cuprins într-o moțiune pe care Stoica o va propune spre adoptare forului suprem al partidului. Documentul, în care sunt prezentați pașii către fuziunea cu PD, a fost prezentat ieri, într-o conferință de presă. Cu același prilej a fost expusă și argumentația pro-uniune, inclusă într-o 'Scrisoare către liberali'. Stoica apreciază că PNL, ajuns la guvernare, deține în acest moment un important capital de încredere și susținere. Acest capital trebuie conservat, exploatat, nicidecum irosit, susține fostul lider liberal. În opinia lui Stoica, 'partidul nostru se află astăzi în situația în care se afla PNȚCD la începutul guvernării CDR, adică este principalul partid al coaliției și poartă principala responsabilitate pentru succesul sau eșecul guvernării'. Așadar, dacă liberalii nu vor, la sfârșitul exercițiului guvernamental, să plăteasca toate oalele sparte în timpul guvernării, ei trebuie să-și planifice viitorul încă de pe acum. Soluția propusă de Stoica: un singur partid născut din fuziunea PNL-PD care 'să federeze pe toți alegătorii din spațiul politic de centru-dreapta: liberali clasici, liberali sociali, liberali conservatori și neoconservatori, libertarieni și democrați creștini'. Acest partid puternic ar urma să dea substanța sistemului politic bipolar, în care acum doar 'stânga', reprezentată de PSD, este puternică. Pe de altă parte, argumentează Stoica, actualii guvernanți au nevoie de o 'bază de putere' solidă, unitară, care a lipsit pe timpul CDR.
O formulă indedită: tandem Iliescu-Năstase la conducerea PSD Înaintea ședinței Delegației Permanente a PSD de ieri, Ion Iliescu și Adrian Năstase au avut o întâlnire, în cadrul căreia au discutat documentele care urmează să fie prezentate Congresului. De la început, Iliescu a ținut să precizeze că nu dorește să fie președinte onorific al partidului și că, deși are 75 de ani, simte 'vigoarea de la 45 de ani'. Iliescu a adăugat că la Congres se va decide cine va conduce PSD, fostul președinte adăugând că nu are vreun conflict cu Adrian Năstase. 'Sunt oameni care își imaginează lucruri... grupul lui Năstase, grupul lui Iliescu. Eu zic că Năstase este omul meu, că eu l-am adus în partid, eu l-am propulsat. Într-un fel, toți sunt oamenii mei și am un fel de răspundere față de felul în care au mers lucrurile în partid - și cu bune, și cu rele - și cu aceeași răspundere mă voi angaja să-l înnoim', a declarat Iliescu. El a arătat că nu va fi vorba de un tandem de conducere Iliescu-Năstase, ci de o echipă, care va lucra solidar și în care vor fi stabilite răspunderile fiecăruia. Adrian Năstase consideră tandemul cu Ion Iliescu formula cea mai potrivită. Întrebat dacă va mai candida pentru șefia partidului, Năstase a spus că este necesară asigurarea unei formule de echipă pentru conducere, și nu cine să candideze sau să nu candideze la președinția PSD. 'Împotriva lui Ion Iliescu nu voi candida. Dacă, însă, putem să formăm acest tandem, eu cred că această este formula cea mai importantă pentru conducerea partidului', a declarat Năstase. Președintele PSD a spus că este adevărat că el este 'omul lui Iliescu', dar crede că și Ion Iliescu se consideră, de 15 ani, din aceeași echipă cu el. Năstase a precizat că, dacă Ion Iliescu se simte ca la 45 de ani, el se simte ca la 35 de ani. Năstase a adăugat că PSD are nevoie și de oameni noi, cu experiență ca primari și consilieri județeni, că este important să se asigure o diviziune a muncii între membrii conducerii, el putând acoperi zona legată de monitorizarea Guvernului și pe cea a relațiilor internaționale ale partidului. Vicepreședinții Dan Ioan Popescu și Miron Mitrea au declarat la rândul lor că Ion Iliescu este cel care trebuie să conducă PSD, și nu un tandem.
Ambasadorul Jack Dyer Crouch a fost promovat în stafful de la Casa Albă Președintele american, George W. Bush, l-a numit pe ambasadorul SUA în România, Jack Dyer Crouch, în funcția de adjunct al consilierului pentru securitate națională, a anunțat, luni, Casa Albă. Crouch îl va înlocui în această funcție pe Stephen Hadley, numit consilier pentru securitate națională, funcție în care îi succede lui Condoleezza Rice, numită secretar de Stat. Jack Crouch este ambasador în România din mai 2004 și, anterior, din august 2001 până în octombrie 2003, a fost adjunct al secretarului Apărării pe probleme de securitate internațională. În această calitate, el a fost consilier al secretarului Apărării, Donald Rumsfeld, în chestiuni referitoare la NATO, Europa, Rusia, republicile din Asia Centrală, lupta împotriva proliferării nucleare și controlul asupra armamentului. Jack Crouch, în vârstă de 46 de ani, a deținut funcții în Pentagon și în timpul mandatului prezidențial al lui George Bush (1989-1993), tatăl actualului lider de la Washington.
|