Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 03 Dec 2008 - 19:23

Meniu 

2005.informatia.ro 

 
În oglinda retrovizoare Ianuarie 2005
28 ianuarie 2005
.: Data 03-Ian-2005 :: Accesări: 181 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Stiri Remember Auschwitz!
'Strigăt de deznadejde și avertisment pentru omenire să fie pururi acest loc în care hitleriștii au ucis aproape un milion și jumătate de bărbați, femei și copii, în principal evrei, din diferite țări europene. Auschwitz-Birkenau 1940-1945'. Aceste cuvinte, puține ca număr, dar mari ca semnificație, stau scrise pe placheta românească de pe Monumentul 'Memoria Națiunilor' de la Birkenau. 'Bronzul' a fost luminat ieri de candela aprinsă de președintele Traian Băsescu, prezent, alături de alți 43 de sefi de stat sau de guvern, la manifestările comemorative consacrate aniversării a 60 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. În ciuda gerului năpraznic și a ninsorii care nu a contenit, ieri, la Auschwitz-Birkenau, zeci de mii de oameni au venit să omagieze cei 60 de ani de la eliberarea lagărului de către soldații Armatei Roșii de eliberare - susțin unii, ocupație - îndrăznesc alții să spună abiă astăzi. Numărul mare de șefi de stat sau de guvern prezenți la Auschwitz-Birkenau demonstrează, încă o dată, că evenimentul nu a fost dedicat doar istoriei. Cel puțin, nu doar celei trecute. În Polonia, s-au întâlnit, ieri, importanți lideri ai lumii, pentru a scrie o istorie a prezentului, a reconcilierii și a luptei asidue împotriva nazismului și antisemitismului.


StiriCine se ocupă de numirea secretarilor de stat ai PD?
Vicepreședintele PD Adriean Videanu a cerut, miercuri seara, după o ședință a Consiliului Național de Conducere (CNC) al Alianței D.A., ca Guvernul să finalizeze, până vineri, numirea noilor secretari de stat, 'în proporție de cel putin 90 la sută'. Videanu a formulat această cerere în numele Alianței și a susținut că responsabilitatea pentru întârzierea numirilor revine partidelor din coaliție. Totuși, potrivit unor surse din PD, președintele Traian Băsescu este cel care a blocat practic numirea secretarilor de stat propuși de acest partid, tăindu-i de pe listă pe toți vechii membri marcanți ai democraților. Astfel, Băsescu s-ar fi opus numirii lui Vasile Bran, propus pentru un post de secretar de stat la Ministerul Muncii, a lui Dan Vasiliu, care trebuia să fie adjunct al ministrului Apărării, a lui Aurel Pană, propus la Agricultură, sau a lui Silvian Ionescu, care urma să ajungă secretar de stat la Mediu sau președinte al Administrației Deltei Dunării. De asemenea, PD a renunțat la propunerea de a-l numi pe liderul filialei din Teleorman, Corin Lunganu, la conducerea Agenției Naționale a Administrației Fiscale. În consecință, miercuri, după o întâlnire a unei delegații a PD, condusă de Emil Boc, cu Traian Băsescu, a fost deblocată o lista cu doar șapte secretari de stat susținuți de PD, toți fiind, practic, niște necunoscuți în politică, cu excepția lui Ioan o­nisei, numit la Ministerul Culturii. Astfel, Mihai Șeitan urmează să preia conducerea Casei de Pensii, Adrian Nițu va fi negociator adjunct cu UE, Marius Bala și Ioan Ion vor fi secretari de stat la Ministerul Apărării, iar Popa Traian și Maria Buga la Ministerul Economiei și, respectiv, al Muncii.

StiriInițiativele guvernamentale stârnesc nedumerirea oficialilor străini
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a încercat să motiveze, ieri, intenția de a extinde pentru toate persoanele fizice obligativitatea de completare a declarațiilor de avere, explicând că prin această măsură se dorește eliminarea situațiilor în care unii acumulează averi considerabile fără să aibă venituri. 'Perioada în care am primit moșteniri de la socri trebuie să se termine', spune premierul. El susține că are în vedere diminuarea evaziunii fiscale și a practicilor de a da bacșiș, transformate ulterior în 'șpagă'. Primul-ministru spune că, atunci când vorbim despre corupție, nu trebuie să ne gândim că ar reprezenta doar apanajul politicului. Tocmai de aceea, în categoria celor care fac evaziune fiscală, Tăriceanu i-a menționat pe medici și profesori, aceștia din urmă, de exemplu, prin acordarea de meditații obțin venituri care nu sunt supuse fiscalității. La rândul său, șeful Delegației Comisiei Europene la București, Jonathan Scheele, a declarat că nu are încă o părere pe această temă, dar că ar trebui să se specifice foarte clar ce se va face cu informațiile furnizate de cetățean. Acesta mai spune că lucrurile nu stau în același mod ca în cazul unui demnitar, unde există un interes public justificat. Pe aceeași temă, ambasadorul SUA la Bucuresti, Jack Dyer Crouch II, a afirmat că trebuie să fie menținut un echilibru între aflarea unor informații și păstrarea dreptului la intimitate al fiecărui cetățean.
StiriȘi antrenorii iau șpagă, nu-i așa?!
Antrenorul Octavian Belu a recunoscut în fața instanței că a primit bani de la Oana Petrovschi, precizând că suma i-a fost dată potrivit unei reguli neoficiale mondiale, practicată la competiții private unde antrenorii nu primesc bani de la organizatori. Antrenorul Belu a explicat astfel instanței civile a Tribunalului București că a primit aproximativ trei mii de euro de la fosta gimnastă Oana Petrovschi, dar că nu a forțat-o să facă acest lucru și nu a condiționat primirea acestei sume de prezența tinerei la competițiile sportive. 'Recunosc că am primit astfel de sume de bani de la Oana Petrovschi, nu i-am cerut acest lucru în mod expres, nu am avut discuții pe această temă, procentul este aleator și reprezintă un gest de recunoștintă a contribuției antrenorilor la performanțele sportivilor. Gestul nu este o regulă, este ocazional, fiind permis la competițiile private, foarte puține de altfel, unde antrenorii nu primesc sume de bani de la organizatori. Este o regulă în sportul de performanță mondială', a spus Octavian Belu, în cadrul interogatoriului la care a răspuns, ieri, alături de antrenoarea Mariana Bitang.
.: Înapoi la subiect În oglinda retrovizoare
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "Amos News", este interzisă.
         
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php