Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 04 Dec 2008 - 00:06

Meniu 

2005.informatia.ro 

 
În oglinda retrovizoare Ianuarie 2005
24 ianuarie 2005
.: Data 03-Ian-2005 :: Accesări: 160 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Stiri Au fost împărțite și agențiile guvernamentale
Partidele din alianța guvernamentală și-au împărțit președințiile agențiilor aflate în subordinea Executivului, PNL revenindu-i 21 de posturi de conducere, PD - 16, UDMR - 8 și PUR - 7. Cele 52 de agenții au fost împărțite, în funcție de importanță, în trei categorii, din care negociatorii celor patru partide au ales pe baza unui algoritm complicat. Liberalii au obtinut agențiile cele mai 'grele', printre care AVAS, Inspectoratul de stat în construcții, Agentia de reglementare în domeniul gazelor, Agentia resurselor minerale, Oficiul pentru Participarea Statului în Industrii, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Agenția pentru compensarea achizițiilor speciale, Agenția Natională a Medicamentului și Adopțiile. Partidului Democrat i-au revenit Agenția de reglementare în domeniul energiei, Inspectoratul General al Comunicației, Agenția pentru cadastru și publicitate imobiliară, Protecția mediului, Controlul exporturilor, Agenția antidrog și Agenția Navală Română. UDMR deține conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Agenției SAPARD, pe cea a Domeniilor Statului (ADS) și a Oficiului de Stat pentru Inventii și Mărci (OSIM). Umaniștii au obținut Agenția pentru protecția consumatorului, Rezervele statului, IMM, Sportul, Protecția Copilului, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) și Agenția pentru transplant.


StiriRadioul și Televiziunea, anchetate de o comisie parlamentară
Ministrul Culturii, Mona Muscă, a declarat, sâmbătă, la Brașov, într-o reuniune a parlamentarilor liberali, că va cere Parlamentului să înființeze o comisie de anchetă la posturile publice de radio și televiziune. 'Acest lucru este necesar și voi face personal această cerere pentru că este vorba de bani publici, dreptul contribuabilului la informație și obligația noastră să vedem ce se întâmplă cu banii publici', a spus Mona Muscă. Ministrul Culturii a precizat că, în funcție de rezultatele comisiei parlamentare de anchetă, va putea fi modificată legea referitoare la organizarea și funcționarea celor două instituții. Mona Muscă a mai spus că actuală putere trebuie să facă toate demersurile pentru deschiderea arhivelor Securității către public. Prezent la manifestarea de la Brașov, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că susține efectuarea de anchete parlamentare la SRR și SRTV. 'Cele două instituții sunt publice, iar în ultimii ani au fost criticate de opinia publică și de oficialii UE referitor la maniera lor de a-și îndeplini activitatea. De când am ajuns prim-ministru, nu am dat nici un telefon la Radio sau Televiziune și nici nu o voi face. Dar, nici să fim luați de naivi, să se spună că am uitat cum s-au comportat în ultimii patru ani', a spus Tăriceanu. El a subliniat că o analiză a unei comisii parlamentare asupra activității celor două instituții nu reprezintă o imixtiune a politicului în activitatea radioului public și televiziunii publice. 'Dorim ca Parlamentul să analizeze și să se pronunțe în această chestiune', a adăugat Tăriceanu.

StiriDisensiuni între membrii Guvernului
Miniștrii nu vin cu secretari de stat de acasă, nu sunt baroni peste ministerele lor și vrem oameni cu angajamente pe aceste funcții, a reafirmat, la Brașov, premierul Călin Popescu-Tăriceanu. 'Guvernul pe care-l conduc nu este unul de tehnocrați, ci unul politic și dorim ca toate la nivelurile decizionale să avem oameni cu responsabilitate politică pentru îndeplinirea obligațiilor noastre electorale', a spus Tăriceanu. Premierul a precizat că se referă și la cazul Ministerului Finanțelor, unde ministrul Ionuț Popescu a propus secretari de stat neangajați politic. 'Ministrul Finanțelor ne-a propus să menținem unul dintre secretarii de stat. Nu era o persoană rea. Nu am avut divergențe cu Ionuț Popescu pe această temă, însă i-am spus că putem păstra acea persoană doar dacă nu găsim pe altcineva pe criterii politice', a spus Tăriceanu. El a precizat că discuția sa cu Ionuț Popescu a fost civilizată și că ministrul Finanțelor nu a amenințat nici un moment că va demisiona. Premierul a susținut ca numirea secretarilor de stat să se facă pe criterii politice, afirmând că există persoane în partid care s-au sacrificat în ultimii patru ani pentru că au făcut politică și acum nu pot fi lăsați de o parte.
StiriPSD stă cu ochii pe activitatea Executivului
PSD a avut o primă reacție a grupurilor special înființate pentru a urmări fiecare pas al guvernării Tariceanu. Fostul ministru al Finanțelor, Mihai Tănăsescu, a amintit, ieri, despre 'lipsa de coordonare a mesajelor', la nivelul Alianței, arătând că partenerii de coaliție nu se consultă unii cu alții nici când vorbesc despre chestiuni importante. Tănăsescu a identificat două tipuri de mesaj: unul al grupului Tăriceanu-Videanu și un altul al lui Ionuț Popescu, ministrul Finanțelor. Pentru a-și susține afirmațiile, Tănăsescu a dat ca exemplu cazul TVA, când 'pe de-o parte Tăriceanu-Videanu spuneau 'nu, nu vom creste TVA-ul', iar Popescu spunea 'vom crește TVA ca să acoperim golul de resurse financiare din altă parte''. Un alt exemplu a fost cel al impozitării dividendelor, care de asemenea a constituit un prilej de declarații contradictorii în Alianță. 'Această lipsă de comunicare și de coordonare a mesajului creează confuzie, în special în mediul de afaceri, adică un segment pe care Alianța PNL-PD s-a axat foarte mult în campania electorală', a mai spus Mihai Tănăsescu. El crede că relaxarea fiscală este doar 'o bucurie pe termen scurt', ale cărei efecte negative vor fi văzute în a doua jumătate a anului, când 'acești bani vor dispărea din buzunare'. Concluzia finanțistului-șef din PSD este că 'lipsa de viziune a Alianței duce la un puseu inflaționist și un dezechilibru extern, în relația cu băncile internaționale și comunitatea de afaceri'.
.: Înapoi la subiect În oglinda retrovizoare
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "Amos News", este interzisă.
         
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php