Lista societăților comerciale din portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care efectuează concedieri colective este extinsă cu două noi societăți comerciale, „Electroputere” S.A.Craiova și Uzina de Valorificare a Cenușilor de Pirită S.A. Târgu Măgurele, stabilește o Hotărâre adoptată de Guvern în ședința din 22 decembrie.
Respectarea sau nu a drepturilor omului, chiar daca este vorba de cazul unor persoane acuzate de terorism, existenta sau nu a inchisorilor CIA pe teritoriul european si aplicarea torturii in aceste locuri, atragand astfel incalcarea drepturilor omului, au reprezentat temele unei ample dezbateri miercuri dupa amiaza, in plenul Parlamentului European, la Strasbourg.
Conferinta internationala, Diplomatia Roma: O Provocare pentru Institutiile Europene (8-9 Decembrie 2005, Parlamentul European, Bruxelles) a adus laolalta responsabili ai elaborarii politicilor publice la nivel European (peste 30 de membri ai Parlamentului European si mai multi reprezentanti ai Comisiei Europene), diplomati, academicieni si activisti ai drepturilor omului din Europa si Statele Unite ale Americii.
Presa rusa a acordat ieri o atentie deosebit spatiului pontic. Agentia Regnum, preluata de Rusia la Zi, a publicat comentariul semnat de Valeri Tursunov "Moldova are de ales: baze SUA in Romania sau forte de mentinere a pacii in Transnistria" in care se arata urmatoarele:
Ultima luna a presedintiei semestriale a Uniunii Europene sub conducere britanica pare sa fie cea mai agitata din toata perioada, din cauza discutiilor iscate de exercitiu bugetar al Uniunii pe 2007-2013, asupra caruia liderii europeni nu au cazut inca de acord.
Europa vrea sa aiba o industrie auto mai competitiva in urmatorii 10 ani si care sa poata face fata provocarilor mondializarii. Din acest motiv, Grupul la nivel inalt CARS 21 a adoptat luni o foaie de parcurs aplicabila pe o durata de 10 ani avand ca principal obiectiv cresterea competitivitatii acestei ramuri a economiei.
Ziua Națională a României este sărbătorită și în străinătate, în capitalele europene și nu numai, misiunile diplomatice românești organizând de 1 Decembrie numeroase manifestări și evenimente dedicate marcării a 87 de ani de la realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918.
Ambasada SUA invita jurnalistii vineri, 2 decembrie, la lansarea oficiala a campaniei “Deschide-ti Inima” impotriva discriminarii persoanelor care sufera de HIV/SIDA.
Consulatul General al Romaniei la Sydney a oferit o receptie la Palatul Parlamentului Statului Noua Galie de Sud (NSW), in ziua de 29.11.2005, in cinstea Zilei Nationale a Romaniei.
Delegația Comisiei Europene în România a organizat astăzi un briefing pentru presă pe tema impactului așteptat al așa-numitei Directive “Bolkestein” asupra pieței interne a Uniunii Europene și asupra cetățenilor Uniunii.
Delegația Comisiei Europene în România organizează un briefing pentru presă, marți, 29 noiembrie 2005, între orele 09:30 - 10:30, la sediul Delegației Comisiei Europene, Sala Titulescu (Str. Jules Michelet nr. 18) cu tema Directiva Bolkenstein - servicii pe piața internă Uniunii Europene.
Ministrul de Externe al Serbiei și Muntenegrului, Vuk Draskovic, s-a aflat într-o vizită la Timișoara, nu din considerente politice însă, ci pentru a-și lansa o carte.
Lupta împotriva corupției, reforma în justiție, protecția mediului, adopțiile internaționale, dar și agricultura, protecția minorităților și politica externa a României au fost temele care au fost prezentate, miercuri, la Bruxelles, de ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, în cadrul reuniunii Comisiei pentru Afaceri Externe, Drepturile Omului și Politica de Apărare si Securitate Comună a Parlamentului European (AFET).
Datoriile companiei de electricitate a Republicii Moldova catre Termoelectrica, in valoare de circa 30 de milioane dolari, ar putea fi recuperate in 2006, potrivit ministrului Economiei si Comertului, Codrut Seres.
Ambasada Statelor Unite ale Americii invita jurnalistii interesati la o conferinta de presa organizata cu ocazia inaugurarii Fabricii de Scaune cu Rotile. Conferinta va avea loc luni, 21 noiembrie 2005, la orele 11:30, la sediul fabricii din Strada Alexandriei, in localitatea Cornetu-Buda, Judetul Ilfov (la 30 de minute de Bucuresti).
WASHINGTON, 16 noiembrie 2005 - Migrația internațională poate genera substanțiale câștiguri de bunăstare pentru persoanele care migrează și familiile lor, precum și pentru țările de origine și de destinație prin politici care să asigure o mai bună gestionare a fluxului persoanelor în migrație și facilitare a transferului sumelor trimise acasă, se spune în raportul anual al Băncii Mondiale Perspective economice globale (Global Economic Prospects - GEP) în 2006.
Un proiect de ajutorare sub conducerea Ambasadei Austriei/a Atașatului pe probleme sociale face posibilă reconstrucția satelor afectate de inundații cu ajutorul donațiilor de bani din Austria și ale întreprindereilor austriece cu sediul în România.
Delegația Comisiei Europene în România anunță rezultatele concursului de proiecte lansat pentru 2005 în cadrul Programului Phare de Micro-Proiecte - FONDUL EUROPA.
Cu prilejul zilei comemorării din acest an a victimelor războiului și violenței, duminica viitoare, 13 noiembrie 2005, va avea loc la Cimitirul 'Pro Patria' din București un moment de reculegere.
Ambasadorul Wilfried GRUBER și secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Istvan JAKAB, prezintă opiniei publice române joi, 10 noiembrie 2005, ora 16.00 în sala de conferințe a Ambasadei Germane, Str. Cpt. Av. Gheorghe Demetriade 6-8, Sector 1, două publicații nou apărute, care dovedesc angajamentul german în domeniul cooperării economice cu România.
Departamentul de Stat al S.U.A. a publicat, in data de 8 noiembrie 2005, Raportul International Anual referitor la Libertatea de Religie. Raportul, prevazut de lege, a fost prezentat Congresului Statelor Unite. Acesta descrie statutul libertatii de religie in fiecare dintre cele 195 de state din intreaga lume.
Ambasada Austrie la Bucuresti prin atasatul social, impreuna cu firme austriece ce isi desfasoara activitatea in Romania, construiesc case noi pentru populatia afectata de inundatii in localitatile Suraia si Odobesti / judet Vrancea.
Comisarul pentru politica regională, Danuta Hübner, a anunțat că România va primi sprijin financiar rapid de peste 49 de milioane euro pentru refacerea căilor ferate și a drumurilor afectate de inundații.
Minorii pot cumpara o gama diversificata de produse de pe Internet, de la cutite pana la alcool sau medicamente de la unele dintre cele mai importante lanturi de magazine, fara ca cineva sa verifice ce varsta au. Aceasta este concluzia unui sondaj dat publicitatii ieri, in Marea Britanie, a informat „The Daily Telegraph“.