<IMG hspace=5 src="http://2005.informatia.ro/images/articles/recenzii/pimre60x.jpg" align=left vspace=5>Toamna se numără bobocii, iar la sfârşit de an - restaurantele. Explicaţia pentru recensământul bobocilor toamna e cât se poate de simplă: merită număraţi doar aceia care au scăpat de toate pericolele verii (ulii, caniculă sau vreo nuntă mare, la care se mănâncă zburătoare). Iar iarna facem lista tuturor restaurantelor care au meritat să supravieţuiască până de Crăciun şi pe care nu le-a înghiţit falimentul.

Aşa că a mai trecut un an cu mine la restaurante. În momentul în care am scris primul articol, dintr-o neînţelegere şi o joacă, nici o clipă n-am crezut că mă va apuca al treilea sfârşit de an în care să fac bilanţul scrierilor culinare. Dar aşa e viaţa - la ce ne aşteptăm mai puţin, tocmai aia ni se întâmplă.

Acum un an pe vremea asta, mama Paula, pe atunci viitoarea mea soacră, îmi oferea sfaturi şi păreri, aşa că topul a fost mult mai uşor de făcut. Acum va trebui să mă descurc singur, ceea ce probabil va scădea din calitatea evaluării, dar am să încerc să păstrez bunul ei umor. "Râzi de ceea ce vezi sau de ce-ţi aduci aminte", obişnuia ea să-mi spună. Anul ăsta am avut de ce să râd - şi de ce vedeam, şi de ce îmi aduceam aminte.

În plus, în loc să mă plictisesc de scrierea acestor articole, au început să-mi placă din ce în ce mai mult, spre chinul cititorilor. Aşa că, dacă nu plănuiţi să faceţi vreo reclamaţie fermă la Sârbu, s-ar putea să vă mai chinui şi anul viitor. Dar până atunci, să vedem ce s-a întâmplat în 2005.

Eu unul am devenit din ce în ce mai entuziasmat. Maestrul îi spunea femeii care i se plângea că pe ea bogăţia nu o face fericită: "Draga mea, vorbeşti despre confort ca şi cum ar fi un accesoriu al fericirii, pe când, în realitate, ca să poţi fi cu adevărat fericită, e nevoie doar să te poţi entuziasma de ceva". Pe mine, sincer, m-au entuziasmat mesajele cititorilor, comentariile şi criticile pe care le-am primit. Bineînţeles că nu mi-am însuşit nici o critică, dar laudele sunt la loc de preţ în inima şi în orgoliul meu. M-am obişnuit şi cu ideea de a fi considerat un bucătar care mai scrie din când în când, având în vedere că toată lumea a uitat, se pare, că am şi eu o slujbă civilizată.

Zilele astea am auzit foarte multe persoane vorbind despre cum ar trebui să fim mai buni că e Crăciunul, să fim mai puţin egoişti şi mai înţelegători în perioada sărbătorilor. Iar azi, când scriu acest articol, buna mea prietenă Sonia, care de curând a născut şi are grijă de Luca, tocmai îmi spune că nu a mai putut ieşi în oraş şi că duce dorul atmosferei de Crăciun.

Eu cred că spiritul dumnezeiesc ar trebui să fie în noi în fiecare zi, nu numai timp de două săptămâni în decembrie. Ceea ce văd acum în România seamănă tare mult cu obiceiul bocitoarelor care nu au nici o legătură cu mortul, dar induc o stare emoţională în mod artificial. Din limitatele mele cunoştinţe despre marile religii ale lumii, nu cred că am descoperit în vreuna un îndemn de a fi bun de Crăciun sau câte un precept de genul "Nu fura de Crăciun".

Cred că sărbătoarea e de fapt în noi şi poate fi în fiecare zi sau niciodată. Aşa cum spune Maestrul, fericirea nu e un sentiment, ci o stare. Fericirea e o stare de a trăi. Ori e, ori nu e. Nu se poate atinge, nu se poate găsi prin căutare şi, mai ales, nu se poate recunoaşte. În momentul în care ne punem întrebarea "oare sunt fericit?", fericirea a şi plecat mai departe, ca un fluture.

Cred eu că ar trebui să ne urmăm îndemnul inimii în fiecare zi, dar ca să-ţi urmezi inima şi să acţionezi în funcţie de ea, ai nevoie de foarte multă voinţă. E unul dintre cele mai mari paradoxuri ale sufletului. De multe ori anul acesta m-am simţit fericit în unele restaurante, pentru că spiritul era de aşa natură. În altele m-am simţit nedumerit de ignoranţa şi de lipsa de bun-simţ a unora.

Dar cred că toate astea fac parte din viaţă. În natură lucrurile nu sunt bune sau rele - natura e prea nepăsătoare faţă de bine sau rău. Eu sunt de părere că în natură nu există nici premii, nici pedepse, ci doar consecinţe. Şi în viaţa noastră lucrurile stau la fel. De pildă, consecinţa comportamentului personalului de la Bistro Arles a fost că nu le-am mai călcat pragul de atunci şi nici n-am să o mai fac vreodată. De fapt, încerc să-mi amintesc pentru ce le-oi fi dat cel de-al doilea Imre. Un tratament similar am primit la La 80 - nici acum nu mi-am iertat faptul că am pierdut o frumoasă după-amiază de început de vară cu nişte oameni care în mod clar nu-şi doresc clienţi.

Tot la capitolul "Dacă nu mor de foame nu mă duc acolo" poate fi trecută şi tentativa (nereuşită, evident) a micului investitor grec din Cotroceni, de la Mythos. Sunt convins că o reconversie profesională i-ar face bine şi lui şi eventualilor clienţi care, slavă Domnului, nu sunt prea mulţi. De asemenea, în afară de cazul în care vă fugăreşte cineva sau frigul de afară vă împinge înăuntru, încercaţi să evitaţi Passo Doble, care, după cum spuneam la momentul vizitei mele în acest loc, e un Passo Doble împiedicat.

Cum cititorii mei sunt mult mai importanţi decât bunăstarea patronilor de restaurant, încerc să-i feresc de locurile unde nu mi-aş trimite prietenii. Dar, pentru ca să fiu corect, am să revizitez totuşi aceste locuri, ca să văd dacă merită să-mi schimb părerea sau, dimpotrivă, să o reiterez.

Mi-e oarecum teamă de a-i critica pe alţii, pentru că încă nu am văzut nici o mătură care să nu se fi murdărit ea însăşi. Din fericire, locurile de evitat au fost mai degrabă excepţii, nu regulă. Lumea restaurantelor din Bucureşti în mod cert s-a îmbogăţit cu noi apariţii în 2005. Unele s-au născut sub steaua bună a unor oameni harnici şi cu bun-gust, dar altele ar fi făcut un serviciu clienţilor dacă nu s-ar fi deschis. În ultima categorie intră şi Casa Ardelenească, pe care o premiem cu titlul "Dezamăgirea Anului".

Am fost atât de încântat când am vizitat Casa Ardelenească prima dată - locaţie somptuoasă, servicii impecabile, mâncare de casă, gustoasă. Dar, din păcate, puţine săptămâni i-au trebuit până când a reuşit să devină precum politicianul nou ales - a promis mult la început, dar nu s-a ţinut de cuvânt. În cazul în care cei de la Casa Ardelenească s-ar îndoi de judecata mea, le stă la dispoziţie mănunchiul consistent (nu ca supa lor de găină) de mesaje de la cititorii care i-au vizitat la recomandarea noastră.

Însă am găsit şi multe lucruri bune anul acesta, aşa că nu o să cad în pesimism. Totuşi, ce fericiţi sunt pesimiştii pentru că pot dovedi că nu există fericire. Dar eu sunt fericit pentru că ştiu că există restaurante bune.

Aşa că haideţi să ieşim puţin din Bucureşti. Îmi aduc aminte cu multă duioşie, la începutul verii, cât de mult mi-a alinat tristeţurile sentimentale senzaţionala cherhana a lui Vasile Briceag. Îţi mulţumesc, Vasile, pentru nemaipomenita ciorbă de peşte, pentru barbunul prăjit cu mujdei de usturoi şi pentru serviciul atât de plin de căldură. Măcar pentru o după-amiază ne-ai vindecat, pe mine şi pe prietenul meu, de inimă-albastră. În semn de recunoştinţă, primeşte, te rog, titlul de "Cea mai bună cherhana a anului 2005 de pe litoral".

După cherhanaua lui Vasile Briceag am înţeles că într-un singur fel poţi să profiţi de inevitabil - dacă i te supui. Aşa a fost şi despărţirea mea - atunci am profitat de inevitabilul care trebuia să se producă: când am reuşit să mă supun.

Numai ce-am venit înapoi de la mare cu sufletul aproape vindecat şi mi-a eliminat de tot supărarea prânzul de la La Cena - zgomotos, agitat, un italian adevărat şi cu un meniu greu de egalat. Îşi merită pe deplin titlul de "Cel mai bun restaurant italienesc al anului 2005". A fost însă greu să-l departajez de Macheroni, unde Carlo mi-a ridicat şederea la rang de nespusă plăcere de gourmet. Aşa că poate împărţi titlul de "Cel mai bun restaurant italienesc" cu La Cena.

Tot anul acesta, după ce m-am făcut grup de interes, am hotărât să mă las de politică şi să mă ocup de lucruri elegante, aşa că am descoperit şi alte locuri minunate.

Eleganţa la om vine din interior şi, pentru cei care nu pot să o definească, este opusul a ceea ce fac politicienii din toate partidele, fără deosebire, indiferent de culoarea politică. Eu unul i-aş trimite mai ales la Casa Vernescu, pentru că locul e atât de elegant şi stilat, încât nu ai cum să nu te molipseşti. Ca atare, titlul de "Cel mai elegant restaurant din Bucureşti", care îi revine Casei Vernescu, este doar o recunoaştere a meritelor şi nicidecum un premiu.

Felicitări celor care au reuşit să ridice şi bucătăria la înălţimea arhitecturii casei, deşi n-aş fi crezut că e posibil.

În ceea ce priveşte restaurantele nou-intrate în circuit, Xanadu este cu siguranţă o pată de culoare. Şi când vorbesc despre culoare mă refer la conceptul coloristic, culinar şi la designul interior. Tot la categoria restaurantelor care s-au deschis anul acesta intră şi Offshore, un loc decorat cu mult rafinament şi care, împreună cu Xanadu, împarte titlul de "Restaurante noi în top". Mă abţin totuşi să merg mai departe cu calificativele pentru cele două restaurante, pentru că doresc ca valoarea lor să fie confirmată şi consolidată de trecerea timpului. Acelaşi lucru e valabil şi pentru "Cel mai bun restaurant chinezesc al anului", Dragonul de Aur (Golden Dragon), un loc superb, cu o bucătărie chinezească imperială, unde nu o să găsiţi eternele pacheţele de primăvară. Deocamdată îşi merită pe deplin titlul.

Anul acesta, toamna a adus melancolia, deşi n-aş putea spune că am regretat vara care a trecut. Mi-am dat seama că am memorie bună dacă ştiu ce trebuie să îmi aduc aminte şi ce trebuie să uit. Odată cu toamna, au venit şi bucurii, printre care bucuria faptului că n-am uitat că trebuie să uit. Iar la Casa Ţărănească de la Triumf, într-o dulce după-amiază de toamnă, mi-am adus aminte de must, de celebra mâncare "taci şi-nghite", de borşul de găină fierbinte cu leuştean şi busuioc, de bolmoş cu caş de oaie proaspăt, adică de tot ce e mai bun în bucătăria românească. Nu încape vorbă că Triumful e "Cel mai bun restaurant românesc al anului". Şi dacă te nimereşti la un sfârşit de săptămână de toamnă, înainte de postul Crăciunului, poţi să asişti şi la o nuntă româneasco-bucureştenească, unde mireasa nu ştie încă la ce să se aştepte şi ţopăie fericită din BMW. Restul va veni mai încolo. Dar treaba e cinstită.

Am văzut unele lucruri interesante în 2005, dar, în mod cert, la următoarea categorie nu m-aş fi gândit singur dacă nu m-ar fi ajutat colega mea Raluca. Ea mi-a sugerat că am putea instaura categoria "Restaurantul de fiţe". Unde Rouge Toujours câştigă detaşat. Pentru fetele care încă nu s-au măritat sau nu au găsit încă investitorul (în ele - în toate sensurile): treceţi pe la Rouge, unde sigur veţi găsi câţiva lupi tineri. Iar în cazul în care nu aveţi noroc, Angel''s vă aşteaptă alături, la o aruncătură de inel cu diamant. În orice caz, "Restaurantul de fiţe al anului" este clar Rouge Toujours.

Deşi are doar un an, a crescut cât alţii în zece şi pe mine m-a câştigat de muşteriu permanent prin simplitatea tradiţiei, prin ospitalitatea balcanică - mai scorţoasă, mai înfiptă, dar care nu face altceva decât să-ţi dovedească adevărata prietenie faţă de client. Taverna Sârbului a intrat în Top 3, fiind "Cel mai bun restaurant etnic (balcanic)". Oare sârbii sunt în Balcani? Întotdeauna am avut o problemă cu delimitarea geografică a Balcanilor, dar, ce-i drept, zona e uşor de detectat comportamental. Taverna Sârbului dovedeşte că termenul de "balcanic" poate fi folosit şi în sens nepeiorativ.

Una dintre cele mai plăcute descoperiri pentru mine a fost locul unde am putut să aduc omagii Femeii şi m-am bucurat de o bucătărie rafinată. Fără a fi fetişist, am admirat sincer de la masă creaţiile vestimentare elegante, într-un ambient de excepţie, la Dada, pe care îl declar "Cel mai original restaurant al anului". Când spun original mă refer şi la caracterul eclectic, dar în acelaşi timp foarte închegat al locului, la culori, la forme, la romantism. Când am să o descopăr pe Ea, decât să o cumpăr de la Angel''s, mai bine să o copleşesc la Dada. Câtă dreptate avea Maestrul când spunea că "fericirea nu depinde de ceea ce avem, ci de cum folosim ceea ce avem. De ce să ne dorim mai mult, când nu ne putem bucura nici de ceea ce avem?"

Şi aşa, filosofând, ajungem la sfârşitul acestui clasament, la restaurantul care, din momentul în care l-am descoperit, de fiecare dată când i-am păşit pragul m-a făcut să mă simt unic, respectat, tratat cu eleganţă şi cu o bucătărie rară. O vinotecă unică în Bucureşti, un loc unde poţi să ciuguleşti o bucată de parmezan, un salam italienesc, măsline asezonate cu mirodenii - cât să-ţi deschidă apetitul pentru ca pe urmă să te poţi bucura de minunăţii: de la rarităţi de fructe de mare până la specialităţi italieneşti, de la un cotlet de berbecuţ ţinut în baiţ până la deserturi regeşti. În toate se simt pe deplin inima şi pasiunea proprietarului şi ale personalului. N-am întâlnit pe nimeni care să nu fi vorbit la superlativ despre "Restaurantul Anului" - Garibaldi, care, într-adevăr, a învins şi la Bucureşti.

După cum vedeţi, au fost mult mai multe lucruri frumoase anul acesta decât tristeţuri. M-am bucurat de voi, cititorii, şi de aprecierile voastre, m-am bucurat de prieteni buni, m-am răsfăţat cu mâncăruri extraordinare, m-am bucurat de dragostea unor oameni care însemană mult pentru mine: Pepe, care a fost alături de mine şi mi-a luminat zilele, iar miracolul apariţiei prietenului meu Luca a făcut anul 2005 cel mai special după 1981. Pentru cei care nu ştiu, Luca e cel mai deştept şi mai frumos nou-născut, cu preferinţe gastronomice clare. A dovedit-o când, la trei săptămâni, o parte din laptele matern nedigerat mi l-a pus pe reverul hainei, spunând: "Nu-i aşa că ăsta nu e aşa de bun ca cel de ieri?"

Dacă fiecare dintre voi veţi face bilanţul, sunt convins că veţi găsi cel puţin atâtea lucruri bune în viaţa voastră câte mi s-au dat mie.

Cât despre acest mic clasament, sunt convins că şi Radu Anton Roman ar fi de acord cu el. Radule, te rog şi pe această cale - vorbeşte cu îngerii să sune clopoţeii mai cu veselie pentru noi toţi, acum de Sărbători. Vă urez Crăciun fericit şi Dumnezeu să vă binecuvinteze! peter.imre@zf.ro

(Articol preluat din ''Ziarul Financiar'')