Ortodox: Sf. Cuvioasă Muceniță Eugenia. (Ajunul Crăciunului)
Greco-catolic: S Eugenia, martiră (+ sec II). Ajunul Nașterii Domnului. Orele mari Împărătești.
Romano-catolic: Ss. Eugenia, fecioară martiră; Adela, călugăriță.
Sf. Cuvioasă Muceniță Eugenia
Sfânta Mucenita Eugenia (Evghenia), odrasla de bun neam si mândrie a neamului ei s-a nascut în Roma cea veche.
Parintii el, Filip si Eugenia, primind de la împarat o înalta dregatorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a îmbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si într-o noapte, a fugit de-acasa. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfântul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus în graba la o mânastire. Acolo a trait în osteneli, în nevointe, în trude, în privegheri de toata noaptea si a savârsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvântul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit. Chipul lui îi atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum îi era numele, venita cu poporul ca sa se închine la mânastire, s-a îndragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a facut ca e bolnava de o boala îndelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i îngaduie sa-i spuna boala numai lui îndeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia îi graia cu lacrimi si cu cuvintele ei înselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Când s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfrânarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plângere, ca în cutare mânastire staretul înseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfrânatul a îndraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndata de mânie si a trimis în graba la mânastire sa aduca pe Eugeniu, staretul mânastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, închinatori mincinosi si facatori de rele, sa se înfatiseze înaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au înfatisat partile la judecata. A început sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cât a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, îl facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: "Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!" Cât este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!
Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste înfricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu îndraznire tuturor: "Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de lânga mine mi-s frati, nu-i numesc robi".
Toti au ramas încremeniti de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era înca la Judecata foc a cazut din cer peste casa ei si a ars pâna la temelie.
Zguduit de cele petrecute, tatal Eugeniei a parasit toata marirea, bogatia si desfatarea vietii si s-a botezat. A ajuns pastor credinciosilor din Alexandria, si-a sfârsit viata muceniceste, omorât de sabiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la cerestile locasuri.
Dupa savârsirea tatalui ei, mama ei împreuna cu ea au parasit Alexandria, tara cea straina, si mânate de dor s-au dus sa locuiasca în Roma, patria lor. Atunci a dat porunca împaratul ca toti crestinii sa jertfeasca idolilor, de nu, sa moara. Eugenia, care stralucea înaintea tuturora, ca era aprinsa de dragoste pentru Hristos, a fost legata cu o piatra grea si aruncata în apa, dar a scapat nevatamata cu minune. Pentru aceea i s-a taiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.
